Bună ziua, dragi
cititori,
Îmi place cinematografia românească! De fiecare dată
mă conving că este interesantă, originală și captivantă, și acest lucru l-am
simțit din nou urmărind filmul „Inimi cicatrizate” (2016) al celebrului și
provocatorului regizor român Radu Jude, proiectat la a șaptesprezecea ediție a
festivalului „Kino Pavasaris”. Nu este, de altfel, primul film pe care îl văd
din repertoriul lui R. Jude. În timpul pandemiei, am avut ocazia să-i văd
filmul extraordinar de bine realizat „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”
(2021), care a devenit atunci aproape cel mai iubit film al festivalului „Kino
Pavasaris”, pentru că nu oricine este capabil să vorbească în film într-un mod
atât de amuzant, sarcastic și inteligent. Poate din cauza acestui film, mă
așteptam la ceva foarte similar și de la „Inimi cicatrizate”.
Regizorul se bazează pe romanul autobiografic al
scriitorului român Max Blecher (1909-1938), scris chiar înainte de moartea sa.
Trebuie să recunosc că Radu Jude se bazează doar parțial pe roman și modifică
sau accentuează alte detalii, din cauza contextului istoric, de la sine
înțeles. Acțiunea se petrece în 1937, într-un sanatoriu românesc de la malul
Mării Negre, unde un tânăr evreu român, Emanuel, ajunge pentru a se trata de o
formă foarte gravă de tuberculoză osoasă. Emanuel este imobilizat rapid în ghips,
așa că o mare parte din film urmărește viața lui în spital, unde sunt de
asemenea mulți pacienți cu această boală sau cu boli similare, precum și viața
infirmierelor și a doctorilor. Emanuel este țintuit la pat din cauza ghipsului,
dar acest lucru nu-i răpește carisma de a comunica într-un mod boem și
inteligent cu ceilalți pacienți, de a flirta și de a începe o relație intimă cu
frumoasa Solange, o fată sârboaică. Între timp, știrile transmise la radio și
aduse de ziare în spital anunță ideile naziste ale lui Hitler care se ridică în
Europa, știri pe care pacienții locali le privesc cu uimire și pe care le
consideră, naiv, inofensive.
Regizorul Radu Jude a fost ușor criticat pentru că a
introdus în film contextul lui Hitler, care nu era menționat în autobiografie.
La urma urmei, România a fost un aliat al Germaniei naziste, iar personajul
principal, Emanuel, este evreu (la fel ca și adevăratul autor al
autobiografiei, Blecher). În finalul filmului, personajul, slăbit, este urcat
cu tot cu patul său într-un vagon de tren, la începutul Holocaustului, parcă
sugerând ce se va întâmpla în curând în toată Europa și cum, pe lângă
tuberculoza osoasă, se va distruge coloana vertebrală a întregii Europe, la fel
ca în cazul personajului principal.
Filmul are o formă și o atmosferă foarte interesante,
creând o viziune a unei lumi trecute, bazată pe stări de spirit naive și
optimiste. Doctorul fumează țigară după țigară în preajma pacienților, glumește
și râde aproape sadic – amintind de asistenta din serialul de comedie neagră
„Să curgă sângele” – un lucru greu de imaginat astăzi. Impresionante sunt și
metodele de tratament sadice, de exemplu, tehnicile dureroase de eliminare a
puroiului sau întinderea mușchilor atrofiați ai picioarelor cu saci de nisip.
În ciuda tuturor acestor lucruri, Emanuel însuși pare foarte optimist, la fel
ca mulți dintre personaje, ca și cum ar fi venite din „Belle Époque” franceză.
Filmul se asociază cu atmosfera romanului „Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann:
personajele se bucură, își împărtășesc durerile și glumele, flirtează și își
înmormântează prietenii în propria lor bulă socială creată de boală. Discuțiile
existențiale despre viață și moarte, frumusețe și poezie, Dumnezeu și viața
umană sunt inevitabile, astfel încât filmul devine o metaforă echilibrată și
captivantă a fragilității vieții însăși.
„Inimi cicatrizate” se remarcă și prin umorul său.
Tânărul Emanuel face sex în ghips cu o altă femeie în ghips, astfel încât
aceste scene de sex devin cu adevărat macabre: moartea le suflă în ceafă
pacienților, dar ei, instinctiv, caută totuși plăcerile vieții, acea variantă
de viață naturală, sănătoasă și liberă. Este logic, pentru că altfel nu se
poate, toți sperând să se vindece. Eforturile de a trăi o viață demnă și
împlinită sunt hiperbolizate, dezvăluind poate și temperamentul național
românesc, despre care lituanienii știu puține. De exemplu, Emanuel angajează
niște săteni care-l duc cu un măgar la iubita sa Solange, cu o sticlă de vin,
dar nu se poate iubi cu ea în apartamentul ei strâmt, deoarece ea are
menstruație, așa că Emanuel poate doar să urineze în olița ce-i este oferită,
fără să obțină ceea ce spera. Pe scurt, regizorul a creat o imagine echilibrată
și, aș zice, subtilă, deși ușor teatralizată, a vieții în sanatoriu, unde
moartea și viața devin o metaforă a apusului de soare dinaintea celui de-al
Doilea Război Mondial. Filmul este foarte original, m-a captivat și l-aș
recomanda cu drag cinefililor. Cred că filmul se va afla în lista mea de cele
mai bune filme văzute anul acesta, deși l-am văzut destul de târziu de la
lansare.
Maištinga Siela
Komentarų nėra:
Rašyti komentarą